CONSILIUL LEGISLATIV

Aviz nr. 792 / 2012

Dosar nr. 847 / 2012

 

AVIZ

referitor la proiectul de Hotărâre pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr.812/2005 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare, atribuțiile și finanțarea Consiliului de supraveghere din domeniul feroviar

 

            Analizând proiectul de Hotărâre pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr.812/2005 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare, atribuțiile și finanțarea Consiliului de supraveghere din domeniul feroviar, transmis de Secretariatul General al Guvernului cu adresa nr.178 din 09.10.2012,

 

CONSILIUL  LEGISLATIV

 

            În temeiul art.2 alin.1 lit.a) din Legea nr.73/1993, republicată și art.46(2) din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Legislativ,

            Avizează favorabil proiectul de hotărâre, cu următoarele observații și propuneri:

1. Proiectul de hotărâre are ca obiect modificarea Hotărârii Guvernului nr.812/2005 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare, atribuțiile și finanțarea Consiliului de supraveghere din domeniul feroviar, cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit Notei de fundamentare, proiectul a fost elaborat în urma celor sesizate de Comisia Europeană, care consideră că în prezent nu sunt îndeplinite în totalitate cerințele de independență funcțională și decizională a Consiliului de supraveghere, fiind necesară modificarea Hotărârii Guvernului nr.812/2005, în sensul că din componența acestuia nu trebuie să mai facă parte reprezentanți ai Ministerului Transporturilor și Infrastructurii.

2. La formula introductivă, semnalăm că art.IV din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.21/2011 - act normativ prin care a fost reglementată trecerea Consiliului de supraveghere din domeniul feroviar din cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii în cadrul Consiliului Concurenței - constituie temei legal pentru adoptarea Hotărârii Guvernului nr.708/2011 (așa cum, de altfel, se și menționează în cadrul formulei introductive a acestei hotărâri), nicidecum pentru adoptarea prezentei hotărâri. Astfel, acest articol instituie în sarcina Guvernului obligația de a adopta o hotărâre de modificare și completare a Hotărârii Guvernului nr.812/2005, care să reglementeze componența, modul de organizare și atribuțiile Consiliului de supraveghere din domeniul feroviar, ceea ce s-a realizat prin Hotărârea Guvernului nr.708/2011.

Având în vedere cele de mai sus, este necesară eliminarea referirii la art.IV din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.21/2011 privind unele măsuri pentru organizarea și funcționarea Consiliului de supraveghere, urmând ca formula introductivă să rețină doar temeiul constituțional al adoptării hotărârii.

3. La articolul unic partea introductivă, pentru respectarea uzanței actelor normative de modificare, este necesară înlocuirea sintagmei „se modifică așa cum urmează:” prin sintagma „se modifică după cum urmează:”.

4. La partea dispozitivă a pct.1, întrucât alineatul este element structural de bază, este necesară reformularea, astfel:

„1. Alineatul (1) al articolului 3 va avea următorul cuprins:”.

În continuare, se va reda textul propus pentru alin.(1) și se va elimina marcajul „Art.3” antepus textului, întrucât nu se modifică în întregime acest articol.

5. Pentru a răspunde exigențelor tehnicii legislative, propunem redarea subdiviziunilor pct.2 ca puncte subsumate articolului unic, astfel:

„2. La anexă, alineatele (1) și (3) ale articolului 3 vor avea următorul cuprins:”.

„3. La anexă, alineatul (2) al articolului 8 va avea următorul cuprins:”.

„4. La anexă, articolul 10 va avea următorul cuprins:”.

6. La textul propus la articolul unic pct.1 pentru art.3 alin.(1), semnalăm că titlul Ordonanței Guvernului nr.89/2003, astfel cum acesta a fost modificat prin Legea nr.55/2006, este următorul: „privind alocarea capacităților de infrastructură feroviară și tarifarea utilizării infrastructurii feroviare”. Pe cale de consecință, este necesară efectuarea corecturii de rigoare.

Totodată, propunem eliminarea sintagmei „conform prevederilor art.3 alin.(2) și alin.(3)”, întrucât trimiterea din finalul textului „în condițiile legii” încorporează trimiterea la prevederile sus-menționate. Avem în vedere faptul că termenul „lege” este folosit în cazul de față lato sensu, având semnificația de act normativ.

În același timp, întrucât în tot cuprinsul Hotărârii Guvernului nr.812/2005, cu modificările și completările ulterioare, se face vorbire despre vacanța unui „loc” în Consiliul de supraveghere, este necesară înlocuirea sintagmei „în funcția devenită vacant㔠prin sintagma „în locul devenit vacant”.

7. La textul propus la articolul unic actualul pct.2 lit.c) pentru art.10 din anexă, pentru unitatea redactării, propunem înlocuirea sintagmei „cvorum de trei membri” prin sintagma  „cvorum de 3 membri”.

Totodată, propunem înlocuirea sintagmei „potrivit art.8 alin.(2)” prin sintagma „potrivit prevederilor art.8 alin.(2)”, în acord cu uzanța redactării actelor normative.

 

PREȘEDINTE

 

dr. Dragoș   ILIESCU

 

București

Nr.792/10.10.2012